Tartă cu mure şi prune caramel

de ionix in Prajituri, 21 Feb 2011 | 7039 vizualizari

 

o bunătate... simplu şi gustos!

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 10 ouă
  • circa 250 g făină
  • circa 200 g zahăr
  • 4 pliculeţe cu zahăr vanilat
  • un praf de sare
  • Pentru prune şi mure caramel:
  • 200 g mure congelate
  • două mâini cu jumătăţi de prune, eu am avut o punguţă la congelator
  • 10 lingur cu zahăr
  • 3 linguri cu unt sau margarină
  • 4 plicuri cu zahăr vanilat
  • Pentru glazura de ciocolată:
  • 5 linguri cu lapte
  • 50 g ciocolată
  • două linguri cu unt sau margarină
  • 3 linguri cu zahăr
Portii: -
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tartă cu mure şi prune caramel:

Preparare caramel:

Într-o tavă punem zahărul la caramelizat cu o lingură cu apă. După ce s-a caramelizat zahărul, vom întinde caramelul pe restul tăvii şi pe pereţii tăvii iar apoi se lasă la răcit. Peste caramelul răcit vom pune murele congelate(o să lase un suc bun dacă-s congelate), prunele cu pulpa în jos şi untul repartizat din loc în loc. Presărăm zahăr vanilat peste fructe şi băgăm la cuptor, la foc mic, până când se topeşte untul.

Între timp facem aluatul.

Preparare aluat:

Se freaca gălbenuşurile  cu zahărul şi zahărul vanilat până când se topeşte zahărul. Separat se bat albuşurile spumă tare  cu un praf de sare, ca pentru bezea. Peste Gălbenuşuri punem albuşurile puţin câte puţin, amestecând de jos în sus.      După aia încorporăm şi cu făina, turnând puţin câte puţin, amestecând tot de jos în sus. Aluatul trebuie să aibe consistenă uşor mai groasă decât aluatul ca pentru chec.

Aluatul se toarnă uniform în tavă, peste fructele cu untul topit (cât sunt fierbinţi).  Se bagă la cuptor la foc mediu până se coace aluatul, se face testul cu scobitoarea înainte de a scoate tarta din cuptor.

După ce s-a făcut tarta, o scoatem afară şi o lăsăm la răcit în tavă. Cât tarta stă la răcit vom face glazura.

Preparare glazură:

Punem laptele cu ciocolata, zahărul şi cacaoa la fiert. Când ciocolata s-a topit vom adăuga untul şi lăsăm până se topeşte untul. Se încorporează bine şi apoi se toarnă fierbinte peste aluatul de tartă (cât timp tarta este în tavă) iar apoi se lasă la răcit.  După ce s-a răcit glazura vom întoarce tarta pe un platou iar apoi se serveşte.

Va avea un gust demenţial de caramel, ciocolată şi acrişoară de la fructe.

Poftă bună!

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Tartă cu mure şi prune caramel" nu uita sa-i faci un review.

TOP
utilizatori

laura_n

3385 puncte

Rocsi

2610 puncte

Constelatialeu

2522 puncte

Catalina L

1978 puncte

oanapl

1227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
RETETA RECOMANDATA
Tarta cu ricotta, mascarpone si mure